Oamenii stau

Cand aveam vreo 10 ani, una din distractiile indoor favorite era partida zilnica de sah cu tataie. Fara ca vreunul dintre noi sa fie maestru international, era dragut si antrenant. Copil fara limite si avid de afectiune, as fi vrut ca momentul sa nu se opreasca niciodata.

Tin minte cum, intr-o iarna, tataie a venit la noi sa aranjeze varza (stocul din cele doua butoaie de pe balcon). Asta era specialitatea lui. A urmat traditionala partida de sah, dupa care s-a ridicat sa plece. In ciuda insistentelor mele, n-a cedat - deh, o fi avut treaba. Am inventat in schimb un trick: i-am ascuns caciula de blana de care nu se dezlipea (design "Ceausescu"), gandindu-ma ca nu va pleca spre casa, prin ninsoare si frig, cu capul descoperit. Evident ca pe perioada cautarii eu am fost un ingeras care n-avea nicio legatura cu misterioasa disparitie. Ei bine, in cele din urma a plecat. L-am vazut de la geamul camerei mele, cu capul descoperit, in drum spre casa, prin ninsoare si frig. Am alergat cu caciula in mana, dar era tarziu. Tataie a racit atunci, si a fost la pat zile bune. Imaginea omului batran si trist, dezgolit in frig, printre fulgi, mai vine si azi si-mi provoaca lacrimi.

De multe ori, daca nu lasam oamenii sa plece le facem si ne facem mai mult rau. Pentru ca dragoste inseamna respect, e important sa respectam dorintele celorlalti. Oamenii pleaca, atunci cand vor ei, unde vor ei. Deal with it, it's a fact. Si noi plecam, am plecat sau vom pleca in diferite momente. Oameni suntem. Pastram poze, insemnari, amintiri de tot felul, ascundem caciuli sau manipulam, insa totul e fara folos. Tataie a plecat de tot, acum 7 ani. Mamaie l-a urmat anul acesta. Probabil ca atunci cand le voi respecta dorinta, imaginea de iarna nu va mai provoca lacrimi.

Cealalta parte a discutiei este mult mai scurta, dar si cea mai draguta. Pentru ca oamenii se mai si intorc. Dupa ce tataie a scapat de raceala, am mai jucat sah luni bune, in fiecare zi. Pot fi plecati o secunda sau ani intregi. Fiecare avem drumul nostru si stiu cel putin un caz in care oameni buni s-au reintalnit peste ani, la fel de frumosi dar cu mai multa dragoste.

Si inca ceva - ca sa plece, oamenii trebuie sa aiba de unde. Asa ca pana cand vor pleca, peste un minut, un an sau o viata, ei sunt langa noi.

Eu imi propun sa-mi tin ochii deschisi, pentru a vedea si pretui oamenii care stau langa mine.