"Bah, esti copac?" Am auzit expresia, n-am disecat-o niciodata. Habar n-am de unde vine si de ce are conotatii negative. Nu am nici macar rabdarea de a cerceta - nu asta e subiectul. Copacul este.
In ciuda aparentelor, copacul nu e singur. Iar eu cred ca nici nu moare. De la primul spirit, mugur, din momentul in care a prins o radacina, este langa soare, adieri, nori, vant, ploi calde si reci, furtuni si pasari, pisici si hamace, avioane si carabusi. Mai vine o toamna, apoi o iarna, apoi inverzeste din nou, infloreste si se bucura de primavara.
Copacul stie ca frigul nu tine la nesfarsit, stie ca iarna vine si ca are menirea ei. Asa cum si el, copacul, are drumul lui, crescand in fiecare an, facand mai multa umbra, mai multe frunze, mai multe fructe - intarindu-se si tinand si mai bine hamacul, vazand norii mai aproape, pisicile mai jos si avioanele mai bine. Oamenii il taie pentru a face o casa, a incalzi suflete si a ajuta viata sa mearga inainte. Copacul e viu, niciodata singur, tacut si bun, foarte bun.
Am inceput prin a inflori. Stiu ca florile de plastic sunt singurele care-s mereu falnice si verzi, cu petalele perfecte. Nu vreau sa fiu de plastic. Eu vreau sa fiu copac.
No comments:
Post a Comment