Dragul meu C,
M-am hotărât ca de acum să le dau gândurilor mele așternute o formă de scrisoare. Mi se pare mult mai personal, mai cald. Plus că m-am gândit că nu o să-ți scriu doar ție, ci și copilei, iubitei, copilului, altor prieteni... whatever. Cum o fi să fie. Așa că scrisoarea asta este de mine către tine, prietenul meu C, și este depre Cloud.
Poate suna un pic ironic, având în vedere industria în care am activat amândoi atâta timp. Bine, unii încă sunt acolo :). La una dintre primele mele prezentări despre Cloud, cred că era prin 2009, când încă mai încercam denumirea de "Managed Services", țin minte că am pus un slide cu o poză pe care era un nor. Un nor chiar frumos, pe un cer de un albastru clar. Ia stai că o caut, poate o găsesc. Hai că asta e.
Mi-o aminteam un pic diferit, cu alt cer. Am uitat de partea cu avionul și cu apusul. Sau răsăritul. Dilemă care îmi servește din plin acestui post :). Dap, iar am chef de smiley-uri. Ideea e că am vorbit vreo 5 minute pe poza asta, făcând trecerea de la norii de pe cer la cloud-ul ca serviciu IT. Mi-au trebuit niște ani :p ca să mă prind cât de la îndemână îmi era alt concept.
La ce m-am gândit: conceptul de cloud presupune că toate informațiile/datele/fișierele/etc. stau undeva pe un server mare-mare, într-un loc sigur-sigur. Nu le mai am pe hard-disk la mine, e periculos, pot să le pierd. Care server are la rândul lui și o copie de siguranță în alt loc mare-mare și sigur-sigur. Apoi, în plus, toate aplicațiile care folosesc acele date (sau altele, după caz), sunt și ele instalate pe acele servere care au acele copii de siguranță. Iar eu folosesc un aparat/device, pe care vreau eu, care poate fi al meu sau al altcuiva, și printr-o conexiune la Internet, ajung să accesez acele date și acele aplicații. Apoi, conexiunea asta e și ea securizată, adică o pot folosi doar eu, teoretic (cu excepția cazului în care vreau să o împart cu cineva sau a cazului în care securitatea mea este slabă și mi-o accesează și un pui de hacker). Mai mult, dacă mă conectez printr-o conexiune a mea, la niște date care sunt ale mele și la niște aplicații pe care le folosesc eu, tot spațiul acela de acolo e personalizat. De alfel, se și folosește conceptul de spațiu privat virtual. Deci, cumva, ceea ce era calculatorul/PC-ul meu înainte, acum este undeva pe un server mare-mare într-un loc sigur-sigur, cu copie de siguranță. Iar eu doar accesez treaba asta cu ce vreau eu: desktop, laptop, telefon, ale mele sau ale altora. Și îi pot lăsa liniștit și pe alții să le acceseze, punând chiar și restricții, dacă vreau. Și mai pot și comunica cu alții folosind același spațiu.
Acuma, cum ar fi dacă tot acest concept ar fi preluat din viață, de fapt? Adică dacă noi suntem de fapt în cloud? Toată viața, la modul de ceea ce este viu, cu tot cu living, cu orice? Eu fiind definit de corp, emoții, gânduri, relații, experiențe etc., nu mă identific cu niciuna dintre ele. Ele toate mă formează, la fel ca într-un spațiu privat. Dacă energia sau iubirea, pune-i ce nume vrei tu, că oricum știm amândoi despre ce e vorba, e legătura la Internet? Și Viața sau Dumnezeu sunt un server mare-mare dintr-un loc sigur-sigur care poate să aibă orice copie de siguranță vrei, pentru că, de fapt, contează doar ideea că e SIGUR-SIGUR și MARE-MARE. Dacă de fapt corpul meu de acum este doar un device, iar sufletul meu doar un set de aplicații, iar emoțiile mele doar un set de date, experiențele doar un log file, gândurile doar niște fișiere, și tot așa? Și spunând "doar un/niște" mă gândesc că de fapt asta înseamnă "TOT". Pentru că în Cloud nu există atașament, ci doar prezent. E dimensionat la peak-uri, dar operat pe resurse prezente. Și nu cumva la fel e și viața asta minunată a noastră, pe care, eu cel puțin, abia încep s-o văd cât de frumoasă e?
În scopul unui articol, acest paragraf ar fi trebuit să fie mai mare, mai elaborat. Poate, altădată. Acum e doar scrisoarea mea către tine, și sunt convins că o înțelegi și o apreciezi. Aici s-a activat nevoia de aprobare.
Când ne vedem, mi se pare interesant să ne jucăm pe ideea "oare ce se întâmplă când cloud-ul devine conștient de el însuși și de faptul că este viu?"
Deocamdată atât. Eu sunt Corpul. Corpul Privat Virtual.
Îmi cam place. Poate tot citind sau scriind, îmi voi continua training-ul. Mai am, dar îmi place tare mult, acum. Și tare mă bucur că am putut să-ți spun și ție asta.
Cu drag,
D
